Fostex T50RP MK3 Talos Mod

Recenzia scrisa este doar un sumar. Pentru toate informatiile poti viziona recenzia video atasata in acest articol.

Un pic de istorie

Fostex s-a infiintat in 1973 si cativa ani mai tarziu a inceput sa produca casti planar magnetice si inca le produce si astazi sub seria RP care inseamna Regular Phase.

Incepand cu anii 80 Fostex a inceput sa produca casti cu acest design mai patratos si l-a pastrat pana in ziua de azi. Tehnlogia din ele, insa, a ramas neschimbata. Exista patru generatii si pentru fiecare generatie exista modele diferite. Astazi ne uitam la generatia a patra, modelul T50RP, care a fost modificat si poarta numele Talos. Modelul original a fost lansat in 2015 si in ultimii ani diferite companii si indivizi au inceput sa le modifice. In cazul nostru, modelul Talos este creat si vandut de un utilizator de reddit care a format o companie audio numita Cascadia Audio.

Spre deosebire de modelul original, pad-urile sunt mai goase, din velur si acest lucru schimba foarte mult sunetul. Alte modificari ale modelului Talos sunt: headband-ul diferit, placile exterioare ale cupelor sunt vopsite in rosu si avem numele si logoul mod-ului in dreptul fiecarei cupe.

Constructie

Castile par sa reziste in timp. Plasticul e ok, nimic spectaculos. Important e ca nu e ieftin si iti creeaza senzatia de durabilitate. Castile au un design vechi dar care a reusit sa ramana cu noi si astazi. Cablul e mediocru cu un sistem proprietar de prindere asa ca va fi cam greu de inlocuit. Forta de apasare e mediem si nu permite castilor sa se miste la miscari bruste ale capului.

Sunt confortabile, headbandul nu apasa pe cap, dar pad-urile din velur mi-au creat o mica reactie alergica, simtind o senzatie de arsura pe piele. Nu sunt primele casti care imi dau aceasta senzatie. HiFiMan 4xx au facut la fel. Desigur, nu toata lumea va reactiona la fel.

Putere necesara este de 200-300 mW pentru o performanta buna, castile avand impedanta de 50 de ohm. Desigur, cu cat dispui de mai multa putere cu atat mai bine. Scaleaza cu amplificatoare puternice.

Scena e medie, nici prea mare nici prea mica. 

Separarea instrumentelor

 Am avut o surpriza la acest capitol deoarece este foarte buna. Cand tragi linie, aceasta caracteristica e cea mai importanta, este punctul lor forte.

Pozitionare: 

Pozitionarea este si ea la fel de buna, mergand mana in mana cu separarea instrumentelor.

Bas: 

Este rapid si evidentiat cam mult si din pacate nu e liniar ceea ce e atipic pentru planare. Chiatara bas este prea puternica astfel incat deranjeaza celelalte elemente ale muzicii. Iar basul iti da senzatia ca e „boomy”. Stiind ca pad-urile originale sunt mai subtiri am incercat sa apas pe cupe, sa le compresez, sperand sa obtin basul celor originale dar efectul a fost o crestere importanta de db in zona frecventelor joase.

De exemplu, pe piesa Infected Mushroom – Groove Attack care e masterizata impecabil, basul e boomy si tobele nu suna natural.

Medii: 

Aici avem alte probleme. Mediile inalte lipsesc. Nu am masuratorile in fata dar eu simt in zona 3KHz o lipsa. Daca mediile inalte lipsesc, mediile joase sunt prea evidentiate, semn ca exista „bass bleed” in medii. Asa cum spuneam mai sus, acest lucru se simte foarte mult atunci cand piesa contine chitara bas. 

In cazul pianului notele au greutate din cauza basului evidentiat, dar nu se aud bine partile superioare ale notelor.

Inalte: 

Primul lucru evident din primele secunde de ascultare e ca inaltele sunt lipsite de detalii. Exista un peak pe la 10Khz si asta face anumite instrumente sa fie deranjate. Din fericire zona afectata e destul de mica. Se simte lipsa detaliilor in zona de „air” de la 8 KHz in sus. Ele pot parea „bright” din cauza acestui peak dar dupa putin timp se observa lipsa inaltelor in restul frecventelor inalte.

Experienta cu anumite piese

Pe piesa The War on Drugs – Thinking of a Place nu se aude separarea clara a chitarilor acustice si detaliile din zona 8-9 KHz.

Pe piesa Antimatter – Wish I Was Here cinelele sunt deranjante pentru ca sunt redate in zona problematica de la 10khz. Chitara electrica se aude bine, singurul instrument pe care l-am considerat redat bine.

Piesa Stevie Ray Vaughan – Texas Flood s-a auzit absolut groaznic. Piesa este materizata cam prost, dar datorita caracteristicilor sonice alte acestor casti s-a auzit si mai prost.

Dire Straits – Sultans of Swing a fost si ea o experienta neplacuta pentru ca a fost prima data cand am ascultat Dire Straits cu atat de mult bass ceea ce nu e natural.

Vocile sunt intime dar nu la fel ca pe LCD2C. Sunt utin mai imprastiate in spatiu. Vocea lui Mick Moss suna bine dar cea a lui Michael Jackson este sibilianta pe alocuri.

Per ansamblu aceste casti nu suna natural.

Exista doua lucruri bune pe care le pot spune despre aceste casti:

  1. Separarea instrumentelor e foarte buna.
  2. Sunt foarte bune pentru muzica electronica. Motivul este ca in general mediile joaca un rol mai putin important in EDM si cum avem de a face cu niste casti cu o semnatura sonica in V, se potrivesc. Aceste casti pot fi incadrate la cetegoria „pentru bassheads” asa ca iubitorii de drum&bass si psy dub vor fi fericiti cu aceste casti.

Poti asculta playlistul meu de testare aici: https://dusty.ro/playlist-ul-meu-de-testare/.

Scor 6.6/10

  • Constructie - 6/10
    6/10
  • Confort - 8/10
    8/10
  • Scena - 6/10
    6/10
  • Separarea instrumentelor - 8.5/10
    8.5/10
  • Bas - 5/10
    5/10
  • Medii - 6/10
    6/10
  • Inalte - 7/10
    7/10