AE1

Acoustic Energy AE1

Acest produs a fost oferit pentru recenzie de catre AVMall.ro.

O pereche de boxe la Dusty TV? Da, ati vazut bine. Cred ca ultima recenzie cu boxe a fost a unei perechi de Iniana Line Tesi 661 in vara anului trecut. Dar cu putin timp inainte de ea am avut placerea sa ascult Edifier S2000 Pro. Dupa ce le-am ascultat ceva vreme (au fost imprumutate pe termen mai lung) am ajuns la concluzia ca sunt probabil cele mai bune boxe active in acea categorie de pret. Ele s-au gasit la un pret oriunde intre 1500 si 2500 de lei in functie de campaniile oferite de diversi comercianti. Astazi vin cu o noua recomandare in aceasta categorie de produse cu un pret mai mare si performante pe masura. Sa facem cunostinta cu Acoustic Energy AE1, o pereche de boxe active care m-au surprins in diverse moduri despre care voi vorbi mai tarziu.

Exista o tendinta a consumatorilor de hi-fi de a alege produse cu mai putine batai de cap si care nu sacrifica sunetul in avantajul comoditatii. Astfel s-a nascut categoria de boxe active performante. KEF a dat tonul cu LS50W iar acum avem AE1 in aceasi categorie de performante. Chiar daca AE1 nu are toate functiile lui LS50W, nu dezamageste la capitolul sunet, ba chiar impresioneaza.

CONSTRUCTIE SI TEHNOLOGIE

Design-ul boxelor nu e la fel de curajos ca alte boxe active ci urmareste mai degraba stilul clasic Acoustic Energy. Cabinetele sunt facute din MDF de 18 milimetri, cu amortizare pe interior si finisate in alb, negru si cherry. Fiecare boxa cantareste 9 Kg. Partea frontala are in componenta un tweeter amplasat sus, un driver de de medii si bas in partea de jos, un logo sub driverul de de medii si bas si o lumina LED foarte mica la baza driverului mentionat mai devreme care indica faptul ca boxa e pornita. Se poate atasa magnetic un mesh dar sincer eu nu l-as folosi pentru ca arata foarte bine fara.

Tweeterul are 27 de milimetri, e din aluminiu si foloseste tehnologia Wide Dispersion (WDT), iar driverul de medii si bass e din aluminiu si ceramica si are dimensiunea de 125 de mm.

Spre deosebire de alte boxe active, boxele AE1 sunt alimentate separat, fiecare boxa cu cablul ei de alimentare, iar boxele nu comunica intre ele cu niciun cablu. In spate gasim porturile de alimentare impreuna cu 2 intrari analogice: RCA si XLR. Avem si doua reglaje de ton, care ne permit sa alegem cum dorim bas-ul si inaltele, cu -2db sau cu + 2b fata de tonalitatea implicita (0db). In camera mea eu nu am simtit nevoia sa modific nimic. Reglajele au ramas pe pozitia 0 db. In spate, pe langa cele mentionate, mai gasim doua lucruri: un port de tip slot si un control de volum. Volumul pe AE1 poate fi controlat din acest potentiometru sau din preamplificator. Ar fi bine ca preamplificatorul sa aiba telecomanda pentru ca boxele nu vin cu una.

In fiecare boxa se regaseste un amplificator de clasa A/B ce ofera 50 W. Chiar daca pare putin am ramas surprins de controlul si de nivelul de volum ce il poate oferi acest amplificator.

Pentru a putea asculta muzica la AE1 ai nevoie de un dac si un preamplificator sau un dac cu functie de preamplificator. Asta deoarece AE1 nu are niciun fel de conectivitate wireless. Oricum, nu cred ca foarte multa lume asculta wireless (BT sau AirPlay), dar daca chiar vrei asa ceva poti opta pentru un dac cu functii wireless. Eu le-am testat cu Topping D90 MQA care are ambele functii (preamplificare si wireless). Si daca tot vorbim despre asta, adaug aici ca am folosit cabluri XLR de la Goldkabel si cabluri de alimentare de la Neotech. Le-am amplasat la o distanta de 2 metri una de alta si la 40 de cm fata de suprafata din spatele lor.

SUNET

Pentru a intelege modul in care evaluez eu boxele trebuie sa intelegeti pe ce pun pret. Considerand ce muzica ascult (80% prog rock/metal si edm) criteriile dupa care decid daca o boxa imi place sunt urmatoarele: viteza si cantitatea de bas alaturi de capacitatea de redare a tobei mari, mediile smooth si putin evidentiate, inaltele cat mai naturale, fara sa sune metalic, spatialiate mare si o buna separare de instrumente, fara vreo aglomerare pe pasaje complexe.

Luand astea in cosiderare AE1 m-a luat prin surprindere, pentru ca ofera cam tot ce-mi doresc de la boxe. Sunt totusi cateva lucruri pe care nu le pot face asa cum imi doresc dar lucrurile pe care le face sunt mai multe decat cele pe care nu le face. Si sa fim seriosi, la acest pret nu ne putem astepta la boxe perfecte. Exista oare asa ceva? Probabil nu.

Sa incepem cu basul. AE1 ofera o cantitate surprinzatoare de bas considerand dimensiunile driverului. Nu am simtit deloc nevoia sa il cresc folosind egalizatorul din spate. Coboara destul dar nu indeajuns uneori, iar pentru unii ar putea fi prea putin. Conteaza aici si tratamentul camerei. In camera mea nu am simtit nevoia de mai mult. Ce mi-a placut insa este capacitatea de redare a basului in forma lui artificiala sau naturala asa cum ar trebui sa sune pe piesele ascultate. Toba este toba, chitara bas e chitara bas. De multe ori am fost dezamagit la acest capitol de alte boxe, dar nu si de AE1. Toate piesele din playlistul meu de testare au sunat excelent pe bas. Piesele cele mai importante cand testez basul sunt Infected Mushroom – Groove Attack (acest test este picat de multe boxe) si The Midnight – Days of Thunder. Desigur, folosesc si alte piese cu tobe naturale dar in majoritatea cazurilor boxele se descurca cu cele naturale. Problema intervine la cele artificiale, cele din muzica electronica. The Midnight – Days of Thunder este o piesa synth pop care are o toba din anii 80 modernizata. Are un sunet aparte si numai in synth pop am gasit-o. Daca o boxa e capabila sa reproduca aceasta toba pentru mine e un indicator ca e o boxa ce se va descurca bine la capitolul bas (valabil si pentru casti). Testul de rapiditate a fost facut cu piese prog metal si metal rapid unde AE1 a putut tine pasul cu tobele fara sa piarda vreo bataie. In concluzie, criteriile mele pentru bas sunt indeplinite.

Mediile au sarit in evidenta prima data cand le-am ascultat si au creat putina confuzie pana cand creierul meu s-a ajustat la ce auzea. In zona mediilor exista o separare extrema a vocilor si a instrumentelor. Vocile sunt separate atat de mult incat am simtit ca vin din alte boxe. Dupa putina vreme de ajustare am inceput sa apreciez aceasta separare. E uimitor cand nu se amesteca cu celelalte elemente ale muzicii. Alt aspect legat de voci este ca atunci cand nu sunt procesate sa vina cu intarziere scurta intre canale (pentru a forma acel efect de spatialitate) se aude fix din centru. E incredibil cum le-au amplasat in acest mod. Ai senzatia ca artistul este direct in fata ta. Iar instrumentele, in special chitarele electrice au sunat si ele separate. Pentru prima oara, in aceasta categorie de pret, am putut asculta o piesa metal fara sa ma plang de aglomerarea din zona chitarelor electrice. Nu mai exista acel mix de texturi si instrumente care indica ca driverul nu face fata asaltului de instrumente. Totul a sunat separat si clar. Am putut distinge fiecare chitara, fie ea acustica sau electrica si fiecare nota de saxofon sau trompeta. Mi-ar fi placut o evidentiere mai mare a acestor frecvente dar nu e departe de ce imi place.

Inaltele redate de acest tweeter din aluminiu sunt smooth, foarte smooth fara urme de sibilanta sau sunet metalic. Au fost exact in zona aceea de mijloc, nici prea evidentiate dar nici nu ducem lipsa de ele. Toate instrumentele din registrul de sus au sunat placut, fara ca tweeterele sa fure ceva din prezentarea lor. Nu am simtit nevoia nici aici sa maresc intensitatea lor cu egalizatorul din spate. Tinand cont ca tweeterele sunt din aluminiu m-am asteptat la cu totul alt sunet, ceva mai agresiv si ceva mai harsh dar iata ca nu suna deloc asa.

Spatialitatea mi s-a parut a nu fi la aceeasi inaltime ca celelalte caracteristici descrise mai sus. Mi-ar fi placut sa fie mai mare, sa simt elementele mai bine amplasate in spatiul dintre boxe. Testul de amplasare a instrumentelor a scos la iveala o incapacitate de a plasa instrumentele intre boxe sau in fata si in spate, instrumentele avand putin spatiu de manevra in jurul boxe. Centrul pare rezervat mai mult vocilor decat intrumentelor.

Detaliile sunt usor de observat datorita separarii instrumentelor de care vorbeam mai sus. Nu vorbim de detalii la nivel clinic, agresiv, ci de detalii prezentate intr-un mod mai putin agresiv, placut.

CONCLUZIE

AE1 sunt printre cele mai placut boxe pe care le-am ascultat, oferind o tonalitate destul de neutra, fara sa ofenseze in vreun fel. Abilitatea lor de a separa instrumentele m-a impresionat si a fost o surpriza placuta. AE1 face multe lucruri bine si nu zic asta comparandu-le cu alte boxe active ci cu alte boxe punct. Daca ai o camera de dimensiuni mici (20 m2) iti sugerez sa le iei in calcul. Acest model m-a facut curios sa incerc si celelalte boxe din portofoliul lor.

PROCONTRA
Constructie si materiale buneSpatialitatea
Redarea corecta a frecventelor joasePozitionarea instrumentelor
O separare impresionanta a vocilor
O separare foarte buna a instrumentelor
Inalte smooth

Galeria foto poate fi gasita aici.


Playlistul meu de testare poate fi gasit aici.


Sound demo. Microfonul a fost setat in mod stereo si cred ca acest lucru a cauzat senzatia de ecou. Eu nu aud acest ecou in camera.


Scor
8.3/10
  • Valoare - 9/10
    9/10
  • Constructie - 9/10
    9/10
  • Functii - 8.5/10
    8.5/10
  • Tonalitate - 9/10
    9/10
  • Separare instrumente si voci - 9.5/10
    9.5/10
  • Detalii - 8.5/10
    8.5/10
  • Scena - 7/10
    7/10
  • Amplasare instrumente - 6/10
    6/10